Fiul al marelui filosof român Constantin Noica, părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942. În familie primeşte o educaţie creştină sumară (practicarea credinţei se reduce doar la mersul la biserică de Paşti pentru a aprinde o lumânare).

La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama (era englezoaică) şi cu sora lui în Anglia cu scopul primirii unei educaţii mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă şi în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic" (Celălalt Noica - mărturii ale monahului Rafail, însoţite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediţie îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi şi Pr. Ninel Ţugui, Editura Anastasia, Bucureşti, 1994, pag.24). Trece apoi pe la penticostali, congregaţionalişti, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunităţii baptiste (un an şi jumătate). În protestantism se poticneşte în special în textele scripturistice referitoare la Sfânta Împărtăşanie şi, într-o zi, simte "ca o lumină în sufletul meu gândul de a mă întoarce la Ortodoxie" (Celălalt Noica, pag. 44). Providenţial îl întâlneşte pe părintele Sofronie, povăţuitorul duhovnicesc al mănăstirii Essex, care îl sfătuieşte să-şi termine studiile.

Revenirea la Ortodoxie s-a întâmplat în anul 1961, iar în anul 1965 părintele Rafail Noicaeste tuns în monahism la mănăstirea Essex de către părintele Sofronie, călugăria fiind "răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie" (Celălalt Noica, pag. 31). Pribegiile protestante le socoteşte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu cu el pentru că " dacă n-aş fi trăit Ortodoxia ca un convertit, poate că n-aş fi putut niciodată să o văd în frumuseţea ei strălucitoare, drept singurul adevăr al istoriei" (Celălalt Noica, pag. 47).